Discursul

Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei,
cu prilejul aniversării a 150 de ani de existență a Senatului României

17 iunie 2014


ASR Principesa Margareta la Senatul României, 17 iunie 2014


(Prezentul text reprezintă o transcriere exactă a secvenței video păstrate pe canalul YouTube oficial al Familiei Regale a României - n. ed.)



Doamnelor și domnilor senatori,


Coroana și Senatul României au stat alături timp de aproape un secol și jumătate. Este o onoare să pot reprezenta pe Majestatea Sa Regele Mihai, tatăl meu, la această sărbătoare a națiunii.

Senatul a fost construit, acum 150 de ani, ca o expresie a meritului personal, a simțului datoriei și a patriotismului. Instituția a fost creată de strămoșii noștri pentru a asigura libertăți publice și pentru a aduce echilibru și moderație.

Camera superioară a Parlamentului este o instituție a viitorului. Ea reprezintă, alături de Camera Deputaților, supremul garant al democrației și libertăților noastre de mâine. Senatul este expresia identității naționale și a devenirii noastre statale.

În jubileul de astăzi se regăsește fiecare Român în parte. De aceea, Familia Regală stă acum, ca și la început, alături de Camera superioară a Parlamentului, cu dinamism și speranță.

În Constituția din 1866, Regele Carol I a susținut introducerea instituției Senatului și componența sa electivă. Camera superioară a Parlamentului a fost prezentă la proclamarea independenței, în 1877, la proclamarea Regatului, în 1881, la aniversarea a patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol, în 1906.

În timpul Primului Război Mondial, Senatul s-a alăturat Familiei Regale în refugiul la Iași. Acolo a primit, din partea Regelui Ferdinand, misiunea de a da neamului o nouă viață națională și de a colabora cu opera de statornicire a frontierelor firești ale unei Românii noi, sporită în întindere și înălțată în prestigiu. În rândurile Senatului au intrat reprezentanții tuturor provinciilor României Mari. Camera superioară a Parlamentului a reflectat preocupările tuturor Românilor pentru unitate națională și identitate europeană.

În perioada interbelică, a fost un element de stabilitate și continuitate, având un rol important la consolidarea democrației prin Constituția din 1923. Reformat în 1938 ca o cameră majoritar numită, Senatul nu a putut face față dictaturii și domniei armelor.

După actul de la 23 August, Regele Mihai a vrut revenirea la viața democratică, pe baza Constituției din 1923. Însă impunerea guvernului comunist, în ‘45, a dus la eliminarea Camerei superioare, care era o piedică în calea instaurării dictaturii. Destrămarea democrației a însemnat și dispariția Senatului, timp de patru decenii. El a fost reînființat în anul ‘90 și a contribuit fundamental la dezvoltarea democrației românești.

Senatul a condamnat ferm mineriadele din iunie ‘90 și septembrie ‘91. El a fost locul unde reprezentanții Opoziției au exprimat puncte de vedere, asigurând un sistem de control al actelor Puterii.

În ultimul deceniu, Familia Regală a fost prezentă de patru ori la ședințele Camerelor reunite ale Parlamentului.

Pentru bunul mers al Țării noastre în viitor, alături de marea familie europeană și euro-atlantică, am încrederea că Senatul României și celelalte instituții ale Statului vor consolida cu vigoare exercițiul democratic pe care se sprijină națiunea noastră. Așa cum ne învață istoria, domnia legii are nevoie să stea deasupra conjuncturilor. Astfel, ne vom bucura de respect, de prestigiu și de admirație în fața prietenilor și în fața adversarilor. Acum 145 de ani, Regele Carol I, strămoșul meu, a rostit, în Mesajul Tronului, o frază pe care doresc să o reamintesc: „Europa ne poartă astăzi un viu interes. Să ne unim, dară, cu toții, spre a dovedi că suntem un popor demn de această bunăvoință.”


Așa să ne ajute Dumnezeu!


Margareta

Principesa Moștenitoare a României, Custode al Coroanei



Reveniți la pagina de bază