De Crăciun vreau Monarhie, în
Academia Cațavencu, decembrie 2012

Detaliu - De Crăciun vreau Monarhie, în
Academia Cațavencu, decembrie 2012
Un premier republican care, și când îngenunchează în fața Familiei Regale, tot la famiglia Împăratului Năstase, aflat actualmente în exil la Jilava, se gândește. „Maiestate, Felix mi-a zis să fac o acoladă când vă văd! Da' de unde naiba să știu eu cum se fac acoladele, când io nici măcar parantezele-n lucrarea de doctorat nu le-am pus cu mâna mea?!”


Fandacsia salvează România


De Crăciun vreau Monarhie


Ziua de Crăciun reprezintă o zi a speranței pentru majoritatea românilor. Mulți speră să primească daruri, o parte își aduc aminte că acum 23 de ani, când îl căsăpeam pe Ceașcă, exista speranța unui trai mai bun.


Prințul cerșetor <chuck.norris@academiacatavencu.info>


Sincer să fiu, nu-mi prea explic cum am ajuns să fiu monarhist. Căci n-am crescut într-o familie d-aia tradiționalistă. Nu am fost crescut într-un mediu habotnic (Doamne, ferește!) și nici nu-mi dau lacrimile când văd călușarii sau statuia lui Mihai Viteazul. Mă iau însă frisoanele când vine vorba de regalitate. E adevărat că ambele bunici aveau în portofel portretele lui Carol I și Mihai și asta poate fi considerat cel puțin dubios, mai ales că una dintre ele era rusoaică get-beget, din Celiabinsk. Dar n-au făcut prozelitism pe tema asta, iar singura explicație cred că e următoarea: într-o viață anterioară am fost rege, prinț, prințesă. Bine, poate m-am aruncat. Dacă ținem cont de faptul că încerc să fac umor, probabil că am fost bufon pe la vreo casă regală. Cu siguranță, nu la curtea regelui Henric al VIII-lea, căci stau cam prost cu femeile.

Monarhia salvează Românica?

Eu cred cu tărie (la propriu, căci lângă mine am o sticlă de alcool) că monarhia a salvat, ar fi putut și mai poate să salveze România. Ca să înțelegeți de ce cred asta fără să vă luați și voi o sticlă de tărie, o să încerc să vă explic, pornind de la critici. Cea mai tare chestie pe care o aud, inclusiv de la oameni pe care-i stimez, cred că-și are rădăcinile în spălarea pe creier profesională executată de 45 de ani de comunism: monarhia mănâncă bani, sunt niște căpușe, etc. Înainte de nunta regală din Marea Britanie au fost publicate cheltuielile poporului cu Casa de Windsor: 1 liră pe an de cetățean britanic. Cu o liră nu-ți cumperi nici măcar o bere! Bine că o să finanțăm în curând 588 de mișei cu merțan. Al doilea argument folosit e ăla că nu-i în regulă ca ăștia să fie regi pentru că au ajuns acolo printr-o întâmplare a sorții, cum adică să fii rege fiindcă ai sânge albastru. De acord, însă asta ar fi o problemă într-o monarhie absolutistă. Există riscul ca pe tron să urce un nebun. Și s-a întâmplat și la noi, chiar dacă pe hârtie era constituțională. Carol al II-lea? În prezent, pericolul e infinit mai mic și neglijabil. Bine că din cinici în cinci ani ne pricopsim cu câte un președinte-jucător, zâmbăreț sau țap. Și mai terminați cu sângele albastru! De-a lungul istoriei s-au descăpățânat nenumărate capete încoronate și din niciunul n-a curs sânge albastru. Nu faceți decât să întăriți ideea sifiliticilor ălora care cred că Coana Elisabeta e, de fapt, extraterestră, balauriană, șerpiliană, ceva de genul ăsta. Iar descăpățânarea întărește perfect simbolistica monarhiei. Orice monarh nu e monarh cel care e el monarh pe persoană fizică fiindcă are sânge albastru. E monarh prin bunăvoința poporului. Pentru că poporul alege ca el să fie monarh. Și, uite-așa, cred eu, instituția monarhiei capătă o importanță deosebită. O legitimitate pe care nicu un președinte-jucător n-o s-o aibă în veci pururi, cel puțin în România. Președintele vine dintr-un partid politic, își face mendrele, ne lasă în curul gol și după ce îi expiră mandatul dispare. Regele este alesul suprem, răspunde în fața poporului și nu a baronilor locali cu interese ascunse. E singurul care poate să fie un liant între instituțiile statului și, mai important, între acestea și popor, chiar dacă, de multe ori, la nivel simbolic. Coana Elisabeta a II-a a înțeles asta, chiar dacă a fost crescută într-o cultură total opusă. A acceptat să i se micșoreze solda, să plătească impozite și să deschidă ușile casei regale britanice. Pe lângă actele de caritate care s-au înmulțit considerabil, Coana Elisabeta aduce anual 8 milioane de lire din turismul regal. Vin toți chinezii să-i vadă palatele și pe ea dând din mână de la balcon.

În concluzie, o fi de vină tăria de care aminteam mai sus, dar susțin că nu există legătură mai strânsă într-un aparat politic decât cea dintre un monarhi și popor. Pe ăsta îl alegem pe viață. Și, păstrâd tipicul românesc, parcă altă greutate ar avea cuvintele unui rege față de cele ale unui președinte-jucător care, după o întâlnire cu prim-ministrul, declară că nu e mulțumit de nu știu ce decizie. Și pentru că ne plângem des de absența prestigiului și demnității, mai ales internaționale, parcă n-ar fi un lucru așa de rău. Unde mai pui că odată la niște ani am avea și noi nunți regale cu fast la care să ne îmbrâncim. Până atunci rămânem cu cozile la moaște.


Un text apărut în revista „Academia Cațavencu” din decembrie 2012, arhivat pe pagina oficială a Familiei Regale a României. Toate drepturile asupra textului și fotografiilor aparțin autorilor.



Reveniți la pagina de bază